Expres

Un turist a murit după ce a fost lovit de fulger

  • fulger.jpg

Un bărbat de 33 de ani a murit, sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un fulger pe raza oraşului-staţiune Sângeorz-Băi, iar un altul, de 37 de ani, a fost transportat la spital, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud. Este vorba despre un turist din Timişoara şi de un altul din Cluj-Napoca, care se aflau pe strada cu izvoarele de apă minerală pentru care este renumită staţiunea, au stabilit poliţiştii.

La locul solicitării au fost mobilizate un echipaj al Ambulanţei şi două echipaje SMURD, inclusiv cel de terapie intensivă mobilă. Bărbatul de 33 de ani a fost găsit în stop cardiorespirator şi nu a mai putut fi salvat.

Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel că echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul solicitării. Echipajul TIM evacuează la UPU SMURD un alt bărbat de la locul solicitării, conştient şi stabil, posibil lovit şi el de trăsnet”, a informat ISU.

Din primele cercetări a reieşit faptul că cei doi s-ar fi adăpostit de furtună sub un foişor din lemn în momentul în care au fost loviţi de fulger. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Judeţul Bistriţa-Năsăud s-a aflat sub avertizare cod portocaliu de vreme instabilă, vijelii şi averse torenţiale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare