Un șofer a fost amendat de Poliția Locală Brașov după ce a parcat pe trotuar, la „Star” (foto)

Un șofer a fost amendat de polițiștii locali brașoveni, după ce a parcat pe trotuarul de lângă centrul comercial „Star”, din Brașov, unde este amenajată și parcare cu plată.
„Te încăpățânezi să parchezi ilegal unde dorești, plătești! Acest lucru i s-a întâmplat duminică, 23 martie 2025, unui conducător auto.
Din comoditate, acesta a ales să nu respecte prevederile legale și să parcheze «la îndemână» autoturismul, în centrul municipiului, pe trotuarul din proximitatea centrului comercial de pe Str. Nicolae Bălcescu, pe care circulau numeroși pietoni.
Polițiștii locali l-au identificat și l-au sancționat contravențional, conform OUG nr. 195/2002*R privind circulația pe drumurile publice, cu o amendă deloc de neglijat și cu puncte penalizare”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

