Expres

Un profesor a fost acuzat că a hărţuit sexual o elevă!

 

O elevă de 14 ani de la Şcoala „Anişoara Odeanu“ din Lugoj acuză un profesor în vârstă de 55 de ani de hărţuire sexuală, după ce acesta i-ar fi pretins favoruri sexuale pentru mărirea unor note. Părintele elevei a depus o sesizare în acest sens, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Poliţia au început o anchetă, conform Mediafax.  În dosarul depus la Poliţie s-ar găsi şi o înregistrare audio a incidentului, arată primele informaţii.

Tot azi s-a anunţat că profesorul de matematică de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, din Bucureşti, acuzat că ar fi umilit un elev, va fi cercetat disciplinar. Acesta va fi cercetat de o comisie a Inspectoratului Școlar al Municipiului București, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Educației, informează presa centrală. Amintim că mai mulţi elevi l-au susţinut pe profesor, spunând că incidentul mediatizat recent a fost doar „o glumă“ făcută de mai mulţi elevi. Totul a pornit după ce pe internet a apărut informaţia potrivit căreia profesorul i-ar fi spus unui elev să stea în genunchi, pentru o notă mai mare – zvon care a fost infirmat în public de mai mulţi elevi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button