Expres

Un poliţist a găsit într-o parcare o geantă cu 15.000 de euro

Un poliţist a găsit într-o parcare o geantă cu 15.000 de euro

O geantă în care se aflau circa 15.000 de euro a fost observată, pe o bancă din parcarea unui centru comercial din Piteşti, de un poliţişt care era la cumpărături. El a reuşit să o identifice pe femeia căreia îi aparţinea poşeta şi i-a restituit-o.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a informat, marţi, că în seara anterioară, un poliţist de 48 de ani, aflat în timpul liber, la cumpărături, la un centru comercial din Piteşti, a observat, la ieşirea spre parcare, o geantă de damă, pe o bancă, fără ca în apropierea acesteia să fie vreo persoană.

Având în vedere experienţa poliţistului, de investigare a faptelor contra patrimoniului, care l-a făcut să îşi dea seama foarte repede că obiectul în cauză a fost uitat, nu a stat pe gânduri şi a luat geanta, chiar dacă îşi asuma în acest fel o sarcină în plus. Poliţistul a dus geanta la sediul secţiei unde lucrează, care arondează şi locul în care obiectul a fost găsit, unde, împreună cu colegii, a verificat conţinutul bagajului, găsind suma de aproximativ 15.000 de euro, precum şi alte obiecte în baza cărora a putut stabili identitatea deţinătoarei de drept”, a arătat sursa citată.

Ulterior, poliţistul a ajuns la o adresă din comuna Bascov, unde, după ce femeia a oferit informaţii din care a reieşit fără niciun dubiu că este deţinătoarea genţii şi a conţinutului, acesteia i-a fost restituit obiectul pierdut, potrivit News.ro.

Femeia de 45 de ani a avut astfel parte de o mare bucurie. Felicitări comisarului şef de poliţie Bunescu Valentin Alin, din cadrul structurii de investigaţii criminale a Secţiei 2 Poliţie Piteşti, pentru modul în care a ales să îşi îndeplinească datoria de om şi de poliţist”, a transmis IPJ Argeş.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare