Expres

Un olandez, impresionat de gestul unui brașovean care i-a găsit portofelul

Un olandez, impresionat de gestul unui brașovean care i-a găsit portofelul

Un olandez a rămas profund impresionat de gestul unui român care, după ce a găsit portofelul acestuia, a depus eforturi considerabile pentru a i-l înapoia. Acesta a povestit în online cum un român de 31 de ani l-a contactat personal pentru a-i înapoia portofelul, pe care nici măcar nu și-a dat seama că l-a pierdut.
Bărbatul a vrut să demonteze toate prejudecățile despre țara noastră, menționând că tânărul român a devenit acum eroul său.
Mulți oameni au anumite temeri legate de România din cauza reputației sale, dar eroul meu a demontat toate prejudecățile. După o cină la un coleg apreciat în Delden, m-am întors acasă cu bicicleta. A doua zi dimineața, la 6:56, am primit un mesaj vocal. Un număr de telefon românesc, un bărbat vorbea despre un „portofel”. Nu am înțeles foarte bine”, a scris olandezul.
Potrivit bărbatului, câteva ore mai târziu a primit încă un apel, în care i se spunea că portofelul său a fost lăsat la un magazin de haine.
Olandezul a aflat numele și prenumele românului, menționând că acesta e din Sâmbăta de Sus, un sat din județul Brașov, lângă munții Făgăraș.

În continuare, olandezul a spus că deși Olanda nu-și dorește intrarea României în spațiul Schengen, „eroul” său trebuie cu siguranță să rămână.
„Locuiește acum în Stegerhoek, unde am mers să îi mulțumesc sâmbătă trecută. Am ajuns la el la 13:30, încă se odihnea în pat. Lucrase pe tura de noapte și era obosit. Toate statele membre ale UE doresc admiterea României în zona Schengen, cu excepția Olandei. Eroul meu român cu siguranță ar trebui să rămână, după părerea mea!”, a scris cetățeanul olandez, în comentariul publicat pe site-ul wegdamnieuws.nl.

Tânărul se află în Olanda de un an și jumătate și spune că are de gând să rămână acolo pentru mai mult timp. Românul i-a spus că de când a găsit portofelul a simțit nevoia că trebuie să-l înapoieze proprietarului, așa că a acționat în consecință.

„Am privit în portofelul ud, pentru că plouase în noaptea aceea, și am găsit un număr de telefon. Portofelul nu era al meu, așa că am simțit că trebuie să fac ceva cu el. Încerc să fiu un om bun. Colegul meu polonez de la brutăria Nollen mi-a spus că cel mai bine este să-l predau la supermarket, așa că asta am făcut”, a spus românul.

Sursa foto: wegdamnieuws.nl


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button