Un nou-nascut a fost abandonat pe treptele spitalului din Zarnesti

Un bebelus cu o greutate de 3 kilograme a fost abandonat, in urma cu doua zile, pe treptele din interiorul spitalului din Zarnesti. Nimeni nu a vazut cine a lasat copilul acolo. Politia a deschis o ancheta, pentru a o depista pe mama. Cadrele medicale au auzit, in jurul orelor 18.00, un planset puternic de copil pe holurile spitalului. Cand s-au dus sa vada despre ce este vorba au ramas stupefiate constatand ca intr-o paturica se afla un bebelus. Acesta nu avea nici macar cordonul ombilical taiat, semn ca fusese nascut doar de cateva ore. Cadrele medicale l-au ridicat imediat de pe treptele reci, i-au acordat micutului primul ajutor si i-au administrat un tratament. Apoi au anuntat Politia. Deocamdata, agentii care se ocupa de solutionarea cazului nu stiu nimic despre mama care si-a abandonat copilul. Ceea ce se stie cu certitudine este ca micutul nu a fost nascut la nici un spital. Medicii au anuntat ca bebelusul este sanatos. Verificarile continua pentru ca politistii vor sa descopere cine este mama copilului si vor sa vada daca aceasta poate sa-l pastreze sau nu. „In cazul in care o vom gasi pe mama, ea va fi cercetata sub aspectul savarsirii infractiunii de punere in primejdie a unei persoane aflata in neputinta de a se apara si risca pana la trei ani de inchisoare”, ne-a declarat comisarul sef Emil Rada, din cadrul IJP Brasov. Micutul a fost transferat in cursul zilei in care a fost abandonat la maternitatea din Brasov, unde este tinut sub supraveghere medicala. Politistii au luat legatura si cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Drepturilor Copilului. Daca mama baietelului, cand va fi gasita, nu il va lua acasa, conform legislatiei, asistentii sociali ii vor cauta toate rudele, pana la gradul IV, pentru a integra copilul in familie. (R.T.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




