Un nou lacas de inchinaciune a fost sfintit la Brasov

Sute de credinciosi au participat ieri, in cea de-a patra zi de dupa Rusalii, – cand s-a intemeiat biserica in chip vazut – la sfintirea capelei Parohiei Carpati, ce-l are ca patron spiritual pe Sfantul Mare Ierarh Nicolae. Anul acesta Mitropolia Ardealului a luat decizia de a infiinta inca 18 parohii in Brasov. Capela Parohiei Carpati este situata pe strada Carpatilor, la parterul unui imobil ce apartine unei societati comerciale. Aceasta a fost infiintata cu sprijinul preotilor parohiei Tocile si al unor oameni de afaceri brasoveni, printre care se numara Ioan Neculae, Ioan Adam si Neculae Stinghe. Alaturi de parintele Aurel Colceriu ne-am luptat foarte mult sa infiintam parohia si am avut sprijinul acestor oameni de credinta. Prima data am dorit sa construim numai o capela. Am mers la Primarie ca sa obtinem un teren, dar ne-am dat seama ca nu mai aveam mult timp si nici fonduri suficiente. Atunci, cunoscandu-l pe domnul Ioan Neculae, i-am cerut sprijinul, iar el a fost foarte receptiv si ne-a dat acest spatiu. De asemenea, ne-a ajutat cu mana de lucru si cu anumite materiale de constructie , a precizat Aurelian Nicu Reit, preotul parohiei Tocile. Lacasul de inchinaciune a fost sfintit de Episcopul Vicar Visarion Rasinareanu, care a fost delegat de IPS Doctor Antonie Plamadeala, mitropolitul Ardealului. Preotul Aurelian Nicu Reit, la nici 33 de ani, a primit din partea lui IPS Antonie cea mai inalta distinctie pe care o poate primi un preot si anume aceea de Iconom Stravafor. Totodata, le-au mai fost acordate distinctii si lui Ioan Neculae si lui Ioan Adam. Duminica, credinciosii parohiei nou-infiintate il vor cunoaste pe cel care ii va pastori, preotul paroh Tudor Sicoe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

