Un medic din BRAȘOV decorat de președintele României
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decrete de decorații, prilejuite de celebrarea Zilei Naționale a României, iar pe cel prin care se conferă Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler se află și numele unei braşovence prin adopție, dr. Andreea (și Anamaria, după cum am aflat acum) Moldovan.
„Cu ocazia Zilei Naţionale a Românei, în semn de apreciere pentru întreaga activitate, precum şi pentru rezultatele importante obţinute în perfecţionarea actului medical, Președintele Klaus Iohannis a conferit: Ordinul «Meritul Sanitar» în grad de Cavaler domnului profesor universitar dr. Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu, domnului conferenţiar universitar dr. Dragomir Ovidiu Chioncel, domnului Constantin Dina, doamnei dr. Valeria Herdea, domnului profesor dr. Viorel Jinga, doamnei dr. Andreea Anamaria Moldovan, domnului profesor dr. Victor Dan Eugen Strâmbu și domnului Mircea Timofte”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Născută în 1973 într-o familie de medici din Târgu-Mureș, dr. Andreea Moldovan și-a dorit din copilărie să le calce pe urme părinților săi. În 1998 a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din orașul natal cu media 9,61. După rezidențiat (timp în care a fost preparator, apoi asistent universitar la UMF), în 2004, a devenit medic specialist în Boli infecțioase și a continuat să profeseze în Târgu-Mureș. A obținut doctoratul în medicină în 2008. Punctul de cotitură în cariera sa a apărut în 2009, când a devenit Bursieră de Excelență la Spitalul Cantonal din Geneva, printr-un program sprijinit de Societatea Internațională pentru Boli Infecțioase. Doi ani și jumătate, a lucrat în același spital cu profesorul universitar Didier Pittet, inventatorul unei metode şi al unui protocol care reduc puternic rata infecțiilor nosocomiale prin igiena riguroasă a mâinilor personalului medical cu o soluție hidroalcoolică în anumite momente esențiale ale activitității în spital. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) l-a numit în fruntea unei campanii globale pentru siguranța pacienților, campanie care se desfășoară și astăzi.
După trei ani de muncă în Elveția, la standarde înalte, s-a repatriat împreună cu familia, într-o perioadă în care medicii emigrau masiv din România, din cauza salariilor și a lipsei condițiilor decente pentru tratarea pacienților.
Asta n-a descurajat-o, sub aparența delicată ascunzându-se un om ferm, dedicat meseriei și decis să lucreze la standardele autoimpuse.
După numai doi ani, în 2013, spitalul privat „Sf. Constantin” din Brașov, unde Andreea Moldovan a fost coordonator al Compartimentului Prevenire și Control al Infecțiilor Nosocomiale, a câștigat premiul de Cel mai curat spital din Europa − premiu acordat de Organizația Mondială a Sănătății și reconfirmat în 2018.
A continuat să se perfecționeze: s-a pregătit pentru a obține a doua specializare medicală – Epidemiologia, la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania.
Între timp, a susținut peste 60 de prelegeri în spitale de stat și private din țară, pentru a convinge managerii și personalul medical să adopte aceste măsuri de igienă care, în Occident, dau roade de ani buni.
Andreea Moldovan spune, într-un interviu pentru PressOne, că a întâlnit destui medici sceptici la prezentările pe care le-a făcut în ţară. „Mi se spune că, venind dintr-un spital privat, pentru mine este simplu să vorbesc despre materiale de unică folosință şi soluții de bună calitate, pentru că mi le permit. Am răspuns că eu cunosc prețul soluțiilor și al materialelor, pentru că asta e una dintre datoriile mele în spitalul în care lucrez. Punând în balanță costul acestor materiale și beneficiul în privința infecțiilor nosocomiale, raportul este net favorabil prevenției”. Când un pacient contractează o infecție nosocomială, șansele sale de a trăi scad, în unele cazuri, dramatic. Acestui aspect primordial − viaţa unui om, i se adaugă cel financiar − cât cheltuie spitalul cu un asemenea caz. Dr. Moldovan spune că o săptămână de tratament spitalicesc după un astfel de episod poate costa și până la 25.000 de euro, în funcție de complicații. Iar dacă omul moare, „există un cost moral pe care trebuie să îl purtăm pe umeri, ca medici”, spune ea. Prevenția, în schimb, costă mult mai puțin, din toate punctele de vedere. „Soluțiile hidroalcoolice, materialele de unică folosință pe care le folosim într-un spital pot să coste într-un spital cam 2.000 – 3.000 de euro pe lună”.
Dr. Andreea Moldovan a devenit recent angajata Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov și continuă colaborarea cu clinici private din Brașov.
Cu toate acestea, dr. Moldovan dă dovadă de modestie, reacția sa la aflarea veștii că a fost decorată de președintele României fiind aceea a fiicei care se bucură că și-a făcut tatăl mândru: „Mândrie nu mare, enormă: și tatăl meu, Milu, a primit Ordinul Sanitar demult, la începutul carierei lui. Cu gândul la el, cu drag, cu mulțumiri pt. dl. Președinte Johannis și echipa dânsului”, a scris pe Facebook doctorița.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.