Expres

Un jurnalist sportiv DESPRE IRAN… / Ce comparație cu PSD!

 
Amir Kiarash, în vârstă de 39 de ani, este un apreciat jurnalist sportiv. S-a născut în Iran, acolo unde a stat în primii 11 ani din viață. Apoi a venit în România. A lucrat la Pro Sport, acum este la Adevărul, fiind delegat și la mai multe meciuri ale echipei FC Brașov, pe „Tineretului”, pe vremea când „stegarii” activau în Liga 1. A fost prezent, așa cum se observă din fotografie, și la Maratonul Internațional Brașov.
 
Pe contul său de Facebook, Amir Kiarash a postat o opinie privind situația actuală din Iran, subliniind că, deși nu se pricepe la subiectele politice, aceasta i se pare, în contextul actual, absolut necesară. Așadar…
 
„Am citit multe păreri / analize despre asasinarea lui Ghasem Soleimani. Le accept pe toate, inclusiv cele cu care nu sunt de acord. Există, totuși, un singur subiect pe care nu doar că nu-l accept, dar spun, cu tărie, că cine susține așa ceva ori e prost informat, ori rău intenționat. Mă refer la cei care promovează ideea că Ghasem Soleimani ar fi fost un erou al poporului iranian.
 
Niciodată! Poporul iranian are mulți eroi. Saadi, Hafez, Omar Khayyam, Darius cel Mare, Kouroush sunt niște exemple istorice. Ali Daei (sportiv) sau Asghar Farhadi (regizor) sunt exemple din vremurile noastre.

Ghasem Soleimani poate fi catalogat în multe feluri, numai un erou al poporului iranian, nu! Acest individ care, într-adevăr, a fost un bun strateg militar, și-a folosit inteligența în scopuri malefice. A făcut nenorociri în regiune și, foarte important, n-a făcut absolut nimic, dar nimic!, pentru a îmbunătăți viața iranianului de rând.

Iar dacă vă întrebați de ce vedeți, astăzi, imagini cu mii de iranieni dându-și palme pentru că un criminal, un terorist, a fost ucis, explicația e simplă. Iranul e o țară cu o populație mare, de 70, 75 milioane de oameni. Majoritatea acestor oameni sunt împotriva acestui guvern. Când spun că sunt împotrivă, adică, efectiv, detestă tot ce ține de el! Vorbim însă de o majoritate tăcută. Pentru că, dacă ești vocal, dacă faci valuri, ești condamnat la moarte.

Te bucuri că a fost asasinat Soleimani? Te ucidem! Zici că Ayatollah-ul Khamenei, liderul spiritual, e un imbecil? Te ucidem! Ieși pe stradă că s-a scumpit prețul benzinei cu 300% peste noapte? Te ucidem!

Și atunci, cine are dreptul să iasă pe stradă? Susținătorii acestor nenorociți. Care sunt 10, 12, 15 milioane sau câți sunt, că nu știe nimeni numărul lor exact. Dar sunt! Și sunt bine organizați. Și sunt scoși pe stradă, promovați intens, ori de câte ori e nevoie de ei. Ca acum!

Să spui că Ghasem Soleimani a fost un erou al poprului iranian pentru că îi vezi pe acești nenorociți pe stradă, e ca și cum ai spune că PSD e un partid extrem de iubit în Romania, după ce te uiți la o adunare a oamenilor care susțin acest partid. Și mai tragi și concluzia că Viorica Dăncilă e eroina românilor!

Nu e nici o exagerare! Exact asta e comparația.

Bineînțeles, nu se poate nega faptul că printre oamenii care au ieșit pe stradă ca să-și dea palme că a murit Soleimani există și niște indivizi care fac asta din convingere. Există însă o explicație și pentru existența acestor oameni.

În Iran, din 1979 până acum, s-a promovat intens prostia! Un om prost, un om needucat, e mereu un om ușor de manevrat. (…) Drama lor e că, trăindu-și toată viața acolo, nu știu altceva decât ce li s-a dat. Exact cum un nord coreean, care trăiește în condiții mizere, are impresia că, de fapt, e în rai, fiindcă toată viața i s-a spus că trăiește în raiul de pe pământ”.

CITEȘTE ȘI: A ÎNCEPUT războiul! Noi informații…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare