Expres
Un jurnalist și soția sa, împușcați în plină stradă
Un jurnalist de origine azeră și soția acestuia au fost împușcați vineri în localitatea Colomiers, aflat în apropierea orașului Toulouse, în timp ce se aflau în propriul vehicul, informează surse din poliție, citate de postul francez BMF TV. Potrivit autorităților franceze, jurnalistul Rahim Namazov a fost grav rănit după ce a fost împușcat în spate, iar soția acestuia a murit imediat, fiind împușcată în cap. Șapte focuri de armă au fost auzite în jurul orei locale 9.00 (ora României, 10.00). Potrivit cotidianului Le Monde, Rahim Namazov, care se află în Toulouse din 2010, a primit mai multe ameninţări cu moartea în Azerbaidjan, unde a fost închis o perioadă şi ulterior exilat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.