Expres

Un fost șef al FMI a fost condamnat definitiv la închisoare pentru fraudă

 

Spaniolul Rodrigo Rato, fost director general al Fondului Monetar Internațional (FMI) între anii 2004 și 2007, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de patru ani și jumătate de închisoare pentru deturnare de fonduri, a anunțat miercuri Curtea Supremă din Spania. În condițiile în care a fost deja condamnat în luna februarie 2017 de o primă instanță pentru falsificarea conturilor și fraudarea investitorilor cu prilejul listării la bursă a băncii spaniole Bankia, în anul 2011, Rodrigo Rato nu mai are cum să evite închisoarea după decizia Curții Supreme, informează AFP.
Rodrigo Rato, care în 2011 era președintele Bankia, a fost judecat, alături de alți 31 de foști responsabili de la Bankia, pentru prăbușirea acestei bănci la scurt timp după listarea sa catastrofală la bursă, ceea ce a obligat statul spaniol să o naționalizeze. Rato a făcut recurs la decizia primei instanțe și a respins acuzațiile, susținând că cheltuielile pe care le-a făcut cu cardurile de credit Bankia au fost legale. Falimentul răsunător al Bankia în 2012 a obligat Spania să solicite un plan de salvare din partea Uniunii Europene, în valoare de 41 de miliarde de euro pentru sectorul sau bancar. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button