Expres
Un elicopter militar s-a prăbușit. Cinci morți
Cinci soldaţi sud-coreeni aflaţi la bordul unui elicopter militar au murit în urma prăbuşirii aparatului de zbor la puţin timp după decolare, informează marţi media sud-coreene, preluate de DPA. Şase soldaţi se aflau în elicopter la momentul prăbuşirii, singurul supravieţuitor fiind transportat la spital cu răni grave, potrivit agenţiei de ştiri Yonhap. Incidentul a avut loc la Pohang, pe coasta sud-estică a ţării, la circa 350 km distanţă de Seul. Cauza accidentului nu este pentru moment cunoscută, notează DPA. Elicopterul în cauză era un aparat KUH-1 Surion dezvoltat de Korean Aerospace Industries şi era testat după reparaţii, potrivit Yonhap.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.