Expres

Un elev mort și trei răniți de o clădire prăbușită peste ei / Ședință de urgență la Ministerul Educației

Un elev mort și trei răniți de o clădire prăbușită peste ei / Ședință de urgență la Ministerul Educației

Actualizare

/////

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita a declarat că 97 de elevi de la mai multe licee sunt cazați în internatul Liceului „Tamași Aron” din Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a surpat luni, iar o parte dintre cei care se aflau în clădire în momentul surpării peretelui au reuşit să fugă.
„Erau mai mulţi copii în internat, dar în această parte erau mai mulţi, dar unii au reuşit să fugă din camere. Dar erau puţini, oricum, pentru că era în timpul lor liber, de la ora 17,00 începeau activităţile în internat. Dacă se întâmpla la 17 era mai grav sau dacă se întâmpla în timpul nopţii, când toţi copiii erau, teoretic, în internat. 97 de copii sunt cazaţi în internat, este un internat destul de mare şi cazează şi copii de la mai multe şcoli, nu numai din şcoala lor”, a precizat Demeter Levente.
El nu exclude posibilitatea ca incidentul să fi fost provocat de lucrările pentru racordarea clădirii la reţeaua de canalizare a oraşului.
Inspectorul şcolar general adjunct, Cristinel Glodeanu, a spus pentru Edupedu.ro că elevii fie au fost luați de părinți, fie au fost repartizați acum la alt cămin din apropiere.

Știrea inițială

Patru copii au fost prinși sub dărâmături, trei au fost scoși de pompieri, iar un băiat a decedat, după ce peretele internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiul Secuiesc s-a prăbușit, luni după amiază, scrie G4Media.ro. Căminul figura pe lista Ministerului Educației de clădiri cu risc seismic, listă publicată pe parcursul acestui an și actualizată periodic, la poziția 18.083. În dreptul acesteia scrie că este „neîncadrată”, asta înseamnă că nu a fost expertizată tehnic pentru a putea avea o clasă de risc, nu că nu ar fi în risc seismic. Clădirea apare ca „parțial reabilitată”.

Un perete de la internatul Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit luni, în jurul orei 16.00. Suprafața afectată este de aproximativ 200 mp. „Până în acest moment au fost extrase trei victime dintre care una conștientă, una semiconștientă și o persoană aflată în stop cardiorespirator, cu manevre de resuscitare în curs. Misiunea este în dinamică”, scria, după circa o oră, pe pagina de Facebook a DSU.
La locul intervenției au fost alocate două mașini de stingere, una de descarcerare, un camion, un container multirisc, o ambulanță SMURD, două ambulanțe SAJ, trei echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a declarat pentru Europa FM că al patrulea copil era căutat cu câini și echipele de specialitate: „Momentan este căutată cea de-a patra victimă, după cunoștințele noastre, se pare că au fost patru elevi care erau în internat – internatul Liceului Teoretic Tamași Aron din Odorheiul Secuiesc. S-a surpat clădirea. Se pare că au fost patru victime dintre care două au răni ușoare. A treia victimă este într-o stare mai critică cu stop cardiorespirator și al patrulea copil este căutat cu câini și echipele de specialitate. Momentan, sunt acolo și șase echipe de voluntari – pompieri voluntari. Problema este că acoperișul prezintă pericol de prăbușire și de aceea căutările sunt cu o atenție sporită. (…) „Eu ce am aflat până acum a fost că zidul din spatele clădirii s-a surpat și de acolo a cauzat această prăbușire a mijlocului clădirii, a corpului central”, a spus, în jurul orei 19.00, președintele Consiliului Județean Harghita.

O jumătate de oră mai târziu, s-a anunțat că băiatul a fost găsit. Echipele de salvare au încercat resuscitarea acestuia, însă copilul nu a răspuns manevrelor. „Se confirmă decesul. Au încercat să-l resusciteze timp de 40 minute, dar fără efect”, a declarat pentru Agerpres dr. Peter Szilard, şeful SAJ Harghita.

Acesta a făcut precizări legate şi de starea celorlalte trei victime transportate la spital.

„Victima cel mai uşor lezată a fost dusă la spital de echipajul SMURD, de fapt nu avea răni, ci era speriată. A doua e o fată care are fractură de claviculă şi e suspectă de fractură membru superior. O fată a fost în stop cardiorespirator, a fost resuscitată şi a fost dusă la CPU Odorheiu Secuiesc şi din informaţiile primite vine Terapia Intensivă Mobilă de la Târgu Mureş după ea”, a explicat medicul.

„Responsabilitatea pentru punerea în siguranță a clădirilor este a celor care le administrează”

La această oră are loc o ședință convocată în regim de urgență a conducerii Ministerului Educației. Într-un comunicat dat de instituție, autoritățile precizează că doi reprezentanți ai Ministerului Educației au plecat la fața locului, în Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. Ministrul educației, Ligia Deca, a făcut apel la „autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă”.

Redăm comunicatul Ministerului Educației:

„Ministerul Educației transmite condoleanțe familiei elevului decedat în urma prăbușirii unui perete al internatului în care era cazat, în Odorheiul Secuiesc. Transmitem, de asemenea, multă putere familiilor ai căror copii au fost implicați în acest tragic incident. 

Din informațiile primite de la reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, colegii victimelor au fost preluați de familii sau au fost cazați la un internat din vecinătate și sunt în siguranță. 

În cursul acestei seri, ministrul Educației, Ligia Deca, a convocat de urgență conducerea Ministerului Educației pentru stabilirea modalității în care instituția poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiul Secuiesc. În acest sens, în această seară, doi reprezentanți ai Ministerului Educației se deplasează la fața locului. Reiterăm că responsabilitatea pentru punerea în siguranță a clădirilor este a celor care le administrează.

Ministerul Educației ține permanent legătura cu reprezentanții Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita și ai Inspectoratului Școlar Județean.

«Nu există cuvinte prin care să poți descrie o tragedie precum cea petrecută în această după amiază în Odorheiul Secuiesc. Condoleanțe și multă putere familiilor copiilor implicați în acest tragic accident! Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu trebuie să se mai întâmple! Fac apel la autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă. Suntem în permanentă legătură cu reprezentanții Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita și ai Inspectoratului Școlar Județean Harghita. Și vom face tot ceea ce ține de Ministerul Educației pentru a preveni astfel de incidente tragice!», a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca”.

Primăria plătește peste 300.000 de lei chirie anual pentru clădire

Unitatea de învățământ are două corpuri reabilitate care au fost încadrate în clasa de risc seismic III, iar clădirea internatului nu era încadrată în vreo categorie de risc seismic, a precizat reprezentantul Inspectoratului Școlar Harghita la Digi24.

Clădirea care s-a prăbuşit aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie, potrivit digi24.ro. În partea din imobil care s-a prăbuşit erau camere în care erau cazaţi elevii care stau la internat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
3 luni în urmă

[…] prăbuşirii zidului de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc (detalii aici), s-a stins din viaţă, marţi, la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare