Expres

Un cunoscut cântăreț de muzică populară, arestat pentru viol

Un cunoscut cântăreț de muzică populară, arestat pentru viol

Cântărețul de muzică populară din Galați, Aurică Totolici a fost arestat luni, 8 iulie, sub acuzația de agresiune sexuală asupra unor minori. Bărbatul a fost reținut pentru viol și rele tratamente asupra unor tineri cărora le preda cursuri de canto, conform viata-libera.ro. Acuzațiile au ieșit la iveală după ce arestarea lui Totolici a fost înregistrată de Judecătoria Galați.

Fost membru al ansamblului „Doina Covurlului”, bărbatul de 59 de ani s-a pensionat la începutul lui 2024. În acest caz, tinerii au susținut că nu au fost agresați doar de Totolici, fapte concretizate de anchetatori în încadrarea în 5 fapte.

S-a reținut săvârșirea de către inculpat a cinci fapte care vizează două infracțiuni de viol asupra minorilor, două de rele tratamente aplicate minorilor și una de determinare și înlesnire a actelor sexuale între minori. În acest moment sunt două părți vătămate, minore, de sex masculin“, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, Cătălin Constantinescu.

Conform unor surse din anchetă, faptele pentru care este acuzat Aurică Totolici au avut loc din luna septembrie 2023 până la începutul lunii iulie 2024, când a fost sesizată Poliția ce a demarat imediat cercetări de urgență. De asemenea, întâlnirile dintre cântăreț și minori au avut loc într-un cadru privat, potrivit anchetatorilor, care fac apel la alte eventuale victime să vorbească despre astfel de situații de abuz.

În acest caz, Aurică Totolici a contestat deja măsura arestării preventive, care urmează să fie discutată pe 18 iulie, la Tribunalul Galați.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button