Expres

Un controversat om de afaceri, arestat în Marea Britanie

Un controversat om de afaceri, arestat în Marea Britanie

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost reţinut de autorităţile din Regatul Unit şi urmează să fie extrădat în Republica Moldova, informează vineri PRO TV Chișinău, care citează un comunicat al Procuraturii Generale a Republicii Moldova.

Platon este cercetat în dosarul penal denumit generic “Laundromat”, fiind acuzat printre altele de organizarea şi conducerea unei organizaţii criminale şi organizarea spălării banilor de către o organizaţie criminală.

La 13 martie 2025, autorităţile competente ale Marii Britanii au informat Procuratura Generală a Republicii Moldova că, în baza demersului Procuraturii din 25 septembrie 2024, a fost reţinut Veaceslav Platon. La moment, Procuratura Republicii Moldova este în contact cu autorităţile britanice, pentru organizarea procedurilor corespunzătoare, în vederea prezentării cetăţeanului numit în faţa organelor de drept din ţara noastră“, a anunţat Procuratura într-un comunicat.
Platon a fost dat în urmărire internaţională la 25 iulie 2016, pe numele lui fiind emis un mandat de arest pentru 30 de zile. El a fost învinuit în dosarul privind fraudarea Băncii de Economii din Republica Moldova, sub acuzaţia că ar fi beneficiat de credite neperformante în valoare de 800 milioane de lei.

Pe 18 mai 2020, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a declarat într-o conferinţă de presă că dosarul în privinţa lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate, iar pe 15 iunie a fost eliberat din arest.
Deşi a fost condamnat la 18 ani de închisoare, în 2021, Platon a fost eliberat din detenţie, iar dosarul său a fost trimis la rejudecare. După alegerile parlamentare, Platon a reuşit să fugă din Republica Moldova şi s-a aflat toţi aceşti ani în Regatul Unit.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button