Expres

Un BRAȘOVEAN are pensie de 29.900 de lei

 

Cea mai mare pensie la Braşov este de 29.900 de lei. Beneficiarul este un aviator, urmat în topul pensionarilor „de lux” de alte nouă persoane, care încasează în fiecare lună între 16.600 de lei şi 29.000 de lei. La polul opus se află aproape 8.000 de braşoveni care primesc cea mai mică pensie (pensia socială, pensia minimă) – unii după o viaţă de muncă.

156.666 pensionari sunt în evidenţele Casei Judeţene de Pensii, din care aproape 143.000 din sectorul de stat, peste 2.100 din sectorul agricol, peste 8.400 beneficiari de legi speciale şi peste 2.700 beneficiari de pensii comunitare. Numărul pensionarilor a crescut uşor pe parcursul anului 2016. A crescut, însă şi numărul salariaţilor, potrivit reprezentanţilor CJP Braşov, acum sunt 248.946 salariaţi care plătesc contribuţii la stat. Un raport de 1,5 salariaţi la un pensionar. Unii vârstnici au pensii mai mici, alţii, mai mari.

„Cuantumul mare al pensiilor, în general, este la cei care au pensii de serviciu. Există un aviator în plată cu pensie de 29.900 de lei. Modul de calcul al pensiei de serviciu este cu totul altul decât la pensia de asigurări sociale. Este un anume procentaj din salariul avut în plată în ultima perioadă de activitate. Este cu totul alt algoritm de calcul şi automat pensiile ies mai mari la cei care au pensii speciale”, a explicat Delia Tîrcolea, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Braşov.

Cele mai mari pensii de serviciu (magistraţi, aviatori, grefieri) au cuantumul cuprins între 16.600 şi 29.900 de lei.

În judeţul Braşov, cea mai mică pensie – 400 de lei, o primesc 7.992 pensionari. Este în fapt pensia socială. Adică, dacă un pensionar, în urma calculului, are o pensie sub această sumă, este completată corespunzător, până la acest nivel. Pensii între 401 şi 1.000 de lei au 48.388 de braşoveni. Între 1.001 şi 2.000 de lei primesc pensie 78.030 de braşoveni. Pensie peste 2.000 de lei primesc 8.920 de braşoveni.
Cele mai mari 10 pensii „obişnuite” au cuantum între 5.000 şi 9.600 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare