Expres

Uluitor! Pensia i-a ajuns la 1 leu după recalculare / Reacția Ministerului Muncii

Uluitor! O femeie a reclamat la Antena 3 CNN că, după marea recalculare a Guvernului Ciolacu, pensia sa a scăzut la… 1 leu, din luna septembrie. În acest sens, a arătat și țidula primită de la Casa de Pensii – vezi foto.

Uluitor!

„Nu știu ce s-a întâmplat. Fetița este bolnavă din naștere. Aș vrea să îi pun o întrebare doamnei ministru (Simona Bucura Oprescu – n.r.): poate trăi un copil bolnav, cu dizabilități, cu 1 leu pe lună? Atât vreau să întreb. Pentru toate tratamentele și toate costurile la doctori, la orice am nevoie, mă pot duce cu 1 leu? Până  acum am avut 1.281 de lei”, a declarat femeia, conform sursei citate.

Raul Ciuglea, purtătorul de cuvânt de la Ministerul Muncii, a ținut să specifice că „indemnizația minimă socială rămâne 1.281 de lei” în cazul respectiv: „Doamna primește un cupon pe care este specificată suma care a fost calculată pe bază de contributivitate la care se adaugă diferența până la 1.281 de lei”.

Uluitor!

Chestionat de ce nu a existat un formular tipizat al acestor decizii de recalculare a pensiilor, în care să fie menționat faptul că nicio pensie nu va scădea, Raul Giuglea a răspuns: „Formularele sunt publicate în Monitorul Oficial încă din 24 aprilie 2024. Sunt emise printr-un ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii aceste modele de formulare care au fost trimise fiecărui pensionar”.

Totul este, ca pensionar în aceste zile, să ai inima tare…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
24 zile în urmă

Votați dobitocii,că e ok!

Back to top button