Ultimele petreceri înainte de Crăciun

Astăzi este ultima zi în care se mănâncă “de dulce” – lactate, ouă, carne și se fac ultimele petreceri, de “lăsatul secului”. Timp de 40 de zile, până pe 24 decembrie, creștinii ortodocși vor consuma numai produse de origine vegetală. Sărbătoare nocturnă ce deschide Postul Crăciunului, Lăsatul Secului este ultima zi în care se mai poate mânca din belșug, înaintea celor 40 de zile de așteptare și pregătire spirituală pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, pentru a găsi împăcarea cu sine, pentru a ierta și a fi iertat, pentru a reînvăța iubirea de cei aproape. Conform tradiției, în duminica de Lăsata Secului creștinii petrec în familie, desfătându-se cu mâncăruri dintre cele mai alese, de pe masă neputând lipsi plăcintele. Este și ziua în care s-au făcut ultimele nunți din acest an, pentru că de mâine, 15 noiembrie începe Postul Crăciunului. De asemenea, fiind apropiată ca dată de Filipii de Toamnă (15 noiembrie), urmați de Filipul cel Mare (Ovidenia, 21 noiembrie), zile celebrate prin severe interdicții de muncă, de Lăsatul Secului se efectuează numeroase acte rituale, obiceiuri și practici magice ce fac parte dintr-un scenariu al morții și renașterii timpului. Astfel, ușile, porțile și ferestrele sunt unse cu usturoi, spiritele rele sunt alungate prin zgomote și împușcături, păsările sălbatice sunt hrănite cu resturile rămase de la ospățul Lăsatului Secului, pentru a nu strica recoltele viitoare, vasele din casă sunt întoarse cu gura în jos, pentru a nu intra în ele spiritele rele. Un alt obicei se referea la prezicerea vremii după pieptul găinii tăiate, astfel că, dacă pieptul era gras, iarna va fi grea, iar dacă era subțire va fi ușoară și vara mănoasă. Dintre toate acestea, cea mai importantă rămâne totuși masa de Lăsatul Secului, atestată în toate zonele etnografice ale României.

Postul ne pregătește pentru marea sărbătoare

Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului, având o durată de șase săptămâni, a fost rânduit de Biserică pentru a pregăti pe credincioși pentru marea sărbătoare a Nașterii lui Hristos. El amintește de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune, în așteptarea venirii lui Mesia. Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Unii posteau șapte zile, alții șase săptămâni. Sinodul local din Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toți creștinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie. Prin lungimea și durata lui, acest post ne amintește de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când proorocul aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră. Asemenea și creștinii, postind 40 de zile, își curățesc sufletele și trupurile și se învrednicesc să primească Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat și născut din Sfânta Fecioară. Ultima zi a Postului Nașterii Domnului (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până după-amiaza, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și a celor trei tineri din Babilon. În alte zone, se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Nașterea Domnului. Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuților. El este desăvârșit atunci când abținerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute și progres spiritual.