Expres

Ultimele masluri de obște din acest Post Mare

Ultimele masluri de obște din acest Post Mare

Și în această ultimă duminică din Postul Mare, a VI-a, Duminica Floriilor, vor avea loc în biserici brașovene slujbe ale Sf. Maslu de obște (cu cel puțin șapte preoți).

Conform datelor publicate de Protopopiatul Ortodox Brașov, în Duminica Floriilor se încheie programul slujbelor Maslului de obște, în trei lăcașuri de cult din municipiul Brașov: „Buna Vestire” (de la Parc), Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” – strada omonimă, Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Tractorul.

Taina Sfântului Maslu, una dintre cele șapte sfinte taine, se săvârșește în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea credincioșilor de bolile trupești și pentru iertarea păcatelor, acestea două fiind legate. La ortodocși, Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post. Pe principiul că administrarea unui medicament este mai eficientă atunci când organismul este curățat, dezintoxicat. Mai ales în Postul Mare, fiind oficiat cu trei, dar cele de obște sunt cu cinci, șapte sau chiar mai mulți preoți. La slujbă participă credincioșii bolnavi și rudele lor, dar și orice creștin dornic să-și ușureze sufletul. Slujba se încheie cu miruirea (ungerea cu ulei sfinţit în timpul slujbei).

Ultimele masluri de obște din acest Post Mare. După slujbă, predica este susținută de unul dintre preoții invitați, de obicei. Numele lor se regăsesc în ultima coloană.

Ultimele masluri de obște din acest Post Mare | MyTex.ro
Ultimele masluri de obște din acest Post Mare 10


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button