Expres

Ultima zi de înscriere la concursul pentru un loc în învăţământ

 

Astăzii este ultima zi de înscriere la concursul pentru ocuparea locurilor în învățământ – cunoscut drept Titularizare pentru dascălii care aspiră la un loc stabil la catedră, dar și pentru studenții din ani terminali care au parcurs și modulul psihopedagogic. Examenul scris va fi susţinut pe 12 iulie, dar până atunci candidații înscriși vor avea inspecţii la clasă şi/sau probe practice.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire calificată), candidaţii trebuie să obţină minimum nota cinci atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea pe posturi se face prin şedinţă publică, în ordinea notelor obţinute la examen, se arată în metodologia de concurs. O notă mare la exemenul de titularizare nu asigură neapărat şi locul ca profesor titular, deoarece sunt discipline pentru care sunt scoase foarte puţine posturi la concurs. Nota obţinută este valabilă doar trei ani, dar pentru posturile scoase la concurs într-un anumit an, prioritate au cei care dau examenul în anul respectiv. Ceea ce înseamnă că sunt cadre didactice care susţin această evaluare în fiecare an. Chiar dacă obţin note foarte mari, mulţi dascăli ajung tot pe posturi de profesor suplinitor, este drept, calificat. Anul trecut, rata de promovare a Titularizării a fost de 44,43%, în creştere cu aproape 7 puncte procentuale faţă de anul 2015, când a fost de 37,55%.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare