Expres

ULTIMA ORĂ. Aerodromul Clinceni. Un parașutist a murit și alți doi au fost răniți, în urma unui accident

 

Un parașutist a murit și alți doi au fost grav răniți pe Aerodromul Clinceni, în urmă cu puțin timp.

„Este vorba despre o firmă privată. Parașutiștii nu erau sportivi ai Aeroclubului României”, a declarat George Rotaru, directorul Aeroclubului României, pentru mytex.ro.

Potrivit ultimelor informații, 20 de parașutiști s-au aruncat dintr-un aparat de zbor în cadrul unul exercițiu. Trei dintre ei s-au ciocnit unul de altul la aproximativ 500 de metri de sol, din cauză că nu ar fi respectat intervalele de salt. Parașutiștii făceau parte din același club de parașutist, TNT Brothers.

„Au fost trei parașutiști implicați. Unul dintre ei, de aproximativ 40 de ani se afla în stop cardio repirator când au ajuns echipajele SMURD acolo, s-au aplicat manevrele de resuscitare și a fost declarat decedat. A doua persoană, un bprbat de aproximativ 30 de ani, era inconștient, a fost intubat și a fost transportat la Spitalul Floreasca cu un elicopter SMURD. Și o a treia victimă, o femeie de aproximativ 30 de ani, conștientă a comunicat cu echipele de salvare și a fost transportată la Spitalul Universitar cu o ambulanță”, a declarat Adrian Marin, purtător de cuvânt ISU București, pentru mytex.ro

Revenim cu amănunte.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare