Ultima decizie DNA la adresa Elenei Udrea

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) nu a început urmărirea penală în cazul denunţului pe care Elena Udrea l-a formulat din cauza faptului că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. „În denunţul formulat de Elena Udrea nu sunt indicate faptele în sensul art. 290 Codul de procedură penală raportat la art. 289 Codul de procedură penală. În acest context, conform normelor de procedură penală, doamna Udrea Elena a fost citată să-și precizeze denunţul formulat pentru data de joi, 5 februarie, respectiv pentru data de vineri, 6 februarie, dar nu s-a prezentat. Până în acest moment nu a fost începută urmărirea penală in rem, deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele art. 305 din Codul de procedură penală”, au afirmat pentru Agerpres surse din cadrul Direcţiei.
La sfârșitul anului trecut, Elena Udrea a declarat că a depus un denunţ pe numele actualului director interimar al SRI, Florian Coldea. „Un denunţ în care spun lucruri despre dl. general SRI Florian Coldea și despre … o amintesc pe doamna procuror general DNA Codruţa Kovesi”, a relatat la vremea respectivă Udrea.
Mai citiţi:
Elena Udrea, 30 de zile după gratii
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





