Expres

Turistă româncă primită pe covorul roșu în aeroportul din Tel Aviv!

 

O româncă este turistul cu numărul 3 milioane din Israel, fiind întâmpinată pe covorul roșu, atunci când a ajuns împreună cu iubitul ei la Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.

Însuși ministrul Turismului din Israel, Yariv Lenin, a fost cel care a așteptat-o pe româncă cu baloane, flori și un sejur gratuit al zonei. Demnitarul i-a condus pe cei doi tineri la muzeul din Turnul lui David, din orașul vechi al Ierusalimului, unde au aflat că le va fi ghid chiar premierul Benyamin Netanyahu.

Potrivit Ministerului Turismului din Israel, Ioana Isac și Mihai Georgescu vor beneficia de un zbor cu elicopterul, plimbări cu limuzina, un tur al orașului Tel Aviv, precum și o vizită la Marea Moartă, iar după toate acestea îi așteaptă o cină preparată de bucătarul Nir Tzuk chiar la el acasă. De asemenea, cei doi au primit un certificat special.

„Sunt încântat să-i urez bun venit turistului cu numărul 3 milioane. Sunt fericit de realizările Ministerului Turismului, care sunt rezultatul investițiilor uriașe pe care le facem pentru promovarea țării și a colaborărilor excepționale cu liniile aeriene și cu operatorii de turism. Acestea au contribuit la economia locală cu 17 miliarde de shekeli și sute de joburi”, a declarat ministrul Yariv Levin, precizând că numărul record de turiști marchează această zi ca fiind una istorică.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button