Expres

Tudorel Butoi, despre cazul polițistei împușcate în cap: biletul de adio nu impresionează criminaliștii / „Psihologii de catifea” trec cu brio (sin)ucigași

 

Expertul criminalist Tudorel Butoi a comentat recentul caz de la Brașov, în care o tânără polițistă a fost găsită împușcată în cap joi seară, biletul (sau biletele, după unele surse) de adio indicând o sinucidere. Într-o intervenție telefonică la Antena 3, expertul a vorbit despre ipotezele luate în calcul, dar a atins și subiectul examinărilor psihologice.

„Suntem în debutul unui caz care, după tiparul pe care îl supunem analizei, imită alte cazuri similare. Sigur, va trebui să se vadă dacă este accident, dacă este gest suicidar sau dacă este crimă. Problema asta cu bilet lăsat nu-i impresionează pe criminaliști. Am mai avut bilete lăsate și care erau menite să acopere crima.
Nu putem avansa absolut nimic.
(…) Doar am emis ipoteza că aflarea adevărului este sarcina criminaliștilor. Ei vor putea să facă diferențe în momentul în care vor avea rezultatele următoarelor categorii de expertize: expertiza balistică, expertiza traseologică, expertiza medico-legală și expertiza biochimică. Abia atunci vei putea să tragi concluzii, iar la toate acestea se adaugă expertiza grafoscopică, de identificare a scrisului”, a spus expertul.

Potrivit informațiilor, tânăra care s-ar fi sinucis ar fi avut toate examenele psihologice trecute. Astfel, Tudorel Butoi a făcut câteva precizări:

„Acești psihologi de catifea, nu suficient de mult confruntați cu munca reală a polițistului, cu sarcinile lui, cu privațiunile șamd și realizează niște evaluări și examinări care ne-au surprins în modul cel mai neplăcut. Au fost trecute cu brio de sinucigași, de indivizi care nu au știut să utilizeze armamentul în situații speciale și îți rămâne un semn de întrebare dacă investigația psihologică, ea singură, poate să răspundă unui spectru atât de larg cu care se poate confrunta un polițist”, a conchis Tudorel Butoi.

Sursa foto: Facebook/Tudorel Butoi

Citiți și:

BRAȘOV – CAZUL POLIȚISTEI CARE S-A ÎMPUȘCAT. Ce au relatat doi specialiști?!… Alte detalii

BRAȘOV. UPDATE. Femeia împușcată era polițistă! Și-a curmat viața cu câteva ore înainte de a împlini 29 de ani…

BRAȘOV. Tânără găsită împușcată într-un bloc


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare