Trenurile Soarelui pentru litoralul românesc / Şi din Braşov

Trenurile Soarelui pentru litoralul românesc.
CFR Călători a informat că la data de 13/14 iunie 2025 lansează programul estival de transport Trenurile Soarelui, ce se va desfășura până la data de 6/7 septembrie 2025. Turiștii vor avea la dispoziție 54 de trenuri directe (32 suplimentare și restul din programul obișnuit) ce vor asigura zilnic legături directe din principalele orașe din țară cu staţiunile de la Marea Neagră.
Regiunile ţării vor fi conectate timp de trei luni cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători cu cele 32 de trenuri suplimentare directe (16 dus /16 întors) dinspre Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara Nord, Reșița Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, București Nord.
Trenurile Soarelui pentru litoralul românesc
De asemenea, călătorii au la dispoziție și o serie de legături din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Durata călătoriei pe această rută este redusă, în medie de 2 ore și 30 de minute cu trenurile InterRegio și de 2 ore și 7 minute cu trenurile InterCtiy.
Primele trenuri care vor ajunge în dimineața zilei de 14 iunie 2025 cu turiști pe litoral sunt garniturile dinspre zona Moldovei, dar și tradiționalul tren destinat tinerilor care va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța & stațiuni – Mangalia şi retur.
Programul complet către litoral – AICI
Programul complet dinspre litoral – AICI
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

