Trei utilaje pentru Aeroportul Brașov
Trei utilaje pentru Aeroportul Brașov
Consiliul Judeţean Braşov va achiziționa trei utilaje destinate întreţinerii Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav.
În Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a fost încărcată documentaţia pentru această achiziţie, structurată pe trei loturi, al cărei obiectiv îl reprezintă funcţionarea în condiţii de siguranţă a Aeroportului pe tot parcursul anului, indiferent de condiţiile meteorologice.
Astfel, administraţia judeţeană doreşte să cumpere o autospecială pentru deszăpezirea şi degivrarea pistei și a tuturor suprafețelor de mișcare, un tractor dotat cu cositoare şi cu freză de zăpadă, respectiv un utilaj multifuncțional care să permită ataşarea unor echipamente – perie, plug, freză de zăpadă, instalaţie de împrăştiere a materialului degivrant lichid etc., şi să respecte cerințele cuprinse în procedurile şi instrucţiunile de aeronautică civilă privind dimensiunile reduse, vizibilitate bună pentru conducătorul auto și mobilitate ridicată, utilajul urmând să fie utilizat inclusiv pentru întreţinerea zonei de parcare a aeronavelor pe platformă.
Valorile estimate sunt următoarele:
Lotul 1: Autospecială deszăpezire/degivrare: 4.630.000 lei fără TVA;
Lotul 2: Tractor cu cositoare pentru întreținerea suprafețelor aeroportuare înierbate și freză de zăpadă: 1.985.000 lei fără TVA;
Lotul 3: Utilaj multifuncțional pentru întreținere suprafețe de mișcare cu atașamente: 1.630.000 lei fără TVA.
Valoare totală estimată a acestei achiziţii este de 9.811.550 lei cu TVA.
Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit de autoritatea contractantă la data de 10 noiembrie 2022, ora 15:00.
Sunt necesare funcționării pe timp de iarnă
Aceste utilaje vin să completeze dotările Aeroportului Braşov în ceea ce priveşte funcţionalitatea pe timp de iarnă şi intervenţiile în situaţii de urgenţă, ele adăugându-se autovehiculelor achiziţionate în anii trecuţi, şi anume: un echipament friction-tester de măsurare a coeficientului de frânare, un vehicul de tractare friction-tester, două autospeciale de deszăpezire PDA (cu plug, perie și autosuflantă), o autospecială de pompieri pentru intervenție rapidă şi o autospecială cu echipament de descarcerare.
„Am bugetat achiziţionarea celor trei utilaje pe care le-am prevăzut în lista de investiţii a Consiliului Judeţean din acest an şi mă bucur că am demarat procedurile în acest sens.
Ne dorim să avem oferte admisibile pentru toate loturile şi să reuşim să încheiem contractele de livrare, astfel încât să rezolvăm şi acest aspect care ţine de buna funcţionare a Aeroportului.
În paralel, continuăm demersurile pe toate planurile, atât în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor de infrastructură aeroportuară şi instalarea echipamentelor de radionavigaţie pe amplasament, cât şi în privinţa definitivării procedurilor de zbor şi pregătirii etapelor procedurale care ţin de certificarea infrastructurii şi a echipamentelor aeroportuare”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Despre Aeroportul Brasov in emisiunea Culisele statului paralel,de luni 17.10.2022 moderata de Anca Alexandrescu pe postul Realitatea Plus : -domnul Alexandru Anghel ar putea fi in conflict de interese deoarece este in acelasi timp director al aeroportului si membru in… Citeşte mai mult »