Expres

Trei săptămâni liniștite de „Foc de artificii”, la Brașov

 

Primele trei săptămâni de verificări în cadrul acțiunii naționale „Foc de artificii” au trecut fără a se aplica sancțiuni contravenționale, la Brașov, potrivit datelor care ne-au fost oferite, vineri, de reprezentantul Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Controalele vor continua până după Revelion, pentru a se evita accidentările cu articole pirotehnice.

Conform legislației, articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor) pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut), denumite generic „emițătoare de sunet”, pot fi vândute persoanelor care au împlinit 18 ani.
Încălcarea acestei reguli, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Articolele pirotehnice din categoria P1 se pot utiliza doar pentru îndepărtarea animalelor agresive sau pentru a speria animalele sălbatice de către fermieri ori vânători sau cu alte scopuri tehnice. Utilizarea necorespunzătoare a acestora este sancționată.

Este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Articole asemănătoare

Totodată, nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii: între orele 24.00 şi 06.00. Mai multe reguli găsiți AICI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button