Expres

Trei decenii în slujba copiilor abandonați

Trei decenii în slujba copiilor abandonați
Sâmbătă, 5 octombrie 2024, la cetatea fortificată a orașului Ghimbav, Fundația PECA a sărbătorit 30 de ani de activitate socială. Fundația PECA a fost inființată în 1994 si furnizează servicii sociale licențiate de stat. Proiectele principale sunt cele două case de copii din Ghimbav, Casa Prichindel si Casa Livezii, unde în prezent cresc cu măsură de plasament 22 de copii. Fundația deține in Ghimbav si o unitate de economie socială de croitorie, Atelier Diversis. Activitățile caritabile sunt susținute din donații și sponsorizări.
La evenimentul de sâmbată au participat peste 200 de invitați: Preotul si membrii conducerii Bisericii Evanghelice din Ghimbav, Preotul Parohiei Ortodoxe Ghimbav, Primarul și Viceprimarul Orașului Ghimbav, reprezentanți ai DGASPC Brașov, medici de familie, profesori, conducerea, angajați, voluntari și beneficiari ai fundației, reprezentanți ai altor fundații și asociații caritabile din judet, sponsori, donatori și prieteni.
Programul evenimentului a inceput cu un moment muzical –Fanfara de Juniori din cadrul Școlii de Muzică ”Mathias Ross”, din care fac parte și copii ai fundației PECA. In biserică, programul muzical a fost susținut la pian și vioară de Elena și Paul Cristian de la Filarmonica Brasov, apoi de Ana și Gia, la oboi si voce. Au urmat scurte discursuri ale invitaților și povestea în imagini a Fundației PECA din Ghimbav.
Toti participanții au fost invitați la o gustare în curtea cetății, iar copiii s-au distrat la jocurile în aer liber, organizate special pentru ei.
La mulți ani, Fundația PECA!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button