Transportatori de material lemnos, amendați de polițiștii brașoveni
Transportatori de material lemnos, amendați de polițiștii brașoveni…
Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat, ieri – 23 ianuarie, activități de control în ceea ce privește utilizarea aplicației „SUMAL 2.0” de către transportatorii de materiale lemnoase, din județul Brașov.
„Cu această ocazie, au constatat că trei persoane, care ar fi desfășurat activități de transport de materiale lemnoase, nu ar fi respectat obligația legală de a se înregistra ca transportator profesionist în aplicația SUMAL 2.0, după transportul unui volum de 20 mc. într-un an calendaristic, evitând astfel îndeplinirea obligațiilor de transportator profesionist, respectiv introducerea în SUMAL 2.0 a fotografiilor cu mijlocul de transport încărcat și înregistrarea traseului parcurs de la locul de încărcare până la destinație.
La finalul verificărilor, față de cele constatate de polițiști, cei trei transportatori de materiale lemnoase au fost sancționați contravențional conform prevederilor legii silvice și s-a dispus, totodată, confiscarea valorică a cantității totale de 54,72 mc. material lemnos, în valoare de 18.499,81 lei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Astfel de activități de interogare și verificare a transporturilor de material lemnos se desfășoară în mod permanent de către polițiști, iar acolo unde se constată încălcări ale legislației de la normele în vigoare, după clarificarea acestora, vor dispune și măsurile legale în consecință, a subliniat sursa citată.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.