Traian Băsescu, la instanță
Traian Băsescu a sosit în această dimineață la Judecătoria sectorului 5 din București. În cazul său Parchetul General solicită redeschiderea urmăririi penale din cauza unei declarații pe care acesta a făcut-o în 2007 când opoziția făcea demersuri pentru suspendarea sa din funcția de președinte al României. La vremea respectivă Traian Băsescu preciza că în cazul în care Parlamentul va vota suspendarea sa din funcție, va demisiona în cinci minute. „În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional”, spunea atunci Băsescu, într-o declarație de presă. După câteva zile, Băsescu nu și-a respectat promisiunea. Procesul lui Băsescu este programat să înceapă la ora 12.00, notează Agerpres.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.