Expres

Trai, neneacă: salariu, două pensii și două indemnizații

 

Potrivit declarației sale de avere, Marian Enache, judecător al Curții Constituționale (din 2016) și fost deputat FSN, PDSR și PSD în mai multe legislaturi, a realizat anul trecut venituri de peste 800.000 de lei. Cu adevărat interesant este, însă, din ce se compun aceste venituri: salariul de la Curtea Constituțională (297.000 lei, respectiv 24.750 lei lunar), pensie de stat (321.476 lei, adică 26.789 lei lunar), pensie de fost avocat (23.412 lei), indemnizație (pensie specială) de fost parlamentar, în cuantum de 91.476 lei și indemnizație de revoluționar, în valoare de 11.904 lei.

La acestea se adaugă, conform aceluiași document, suma de 67.714 lei, reprezentând diferențe încasate la pensia de stat.

Marian Enache a ajuns judecător al CCR cu voturile PSD. Evenimentele din decembrie l-au prins la Vaslui. Ulterior, el a primit certificat de revoluționar, deși în acel oraș n-a avut loc nici o revoluție. „Pe 22 decembrie 1989, după ce la televizor se anunțase că Ceaușescu a căzut, câțiva oameni au ieșit în centrul orașului, au strigat «Jos Ceaușescu», au rupt niste steaguri și au ars niște portrete ale dictatorului. Cam asta a fost atunci la Vaslui”, a povestit un localnic în presaa vremii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button