Expres

Tragic. Copii români, dați pe mâna cămătarilor!

 

Sute de copii români sunt traficați peste graniță, unde sunt forțați să cerșească, să fure sau sunt exploatați sexual. Agenția de combatere a traficului cu ființe umane „Reaching Out Romania“ arată că peste două treimi dintre victimele traficului cu ființe umane din România au fost traficate de o persoană apropiată sau de o persoană considerată de încredere. Statistica e valabilă pentru anul 2014. „Părinții împrumută bani de la cămătari și, atunci când nu pot să-și plătească datoriile, dau copilul creditorilor… “ a declarat Iana Matei, director al „Reaching Out Romania“, conform Agerpres.

În aprilie, aljazeera.com a publicat un articol amplu despre Iana Matei, în care se arăta că aceasta a salvat numeroase victime ale traficului de ființe umane. „Ea a ajutat sute de femei și de fete care au fost traficate sexual.  Uneori, merge și le salvează personal de la traficanți. Îți trebuie curaj pentru așa ceva, deoarece infractorii sunt adesea nemiloși“, se arăta în material.  Se mai preciza că România este una din țările UE cu cel mai mare număr de victime ale traficului de oameni. Cel mai adesea e vorba de femei sau minore care sunt obligate să se prostitueze în țări ca Italia, Spania, Germania.

„Odată ce o fată a fost prostituată, oamenii nu mai vor să aibă de-a face cu ea. Nu contează dacă fata a fost obligată sau dacă era minoră – este doar o prostituată murdară, așa vor spune. Dar cum să numești o fată abuzată de 13 ani prostituată?“, mai spunea Iana Matei pentru Al Jazeera.

Amintim că recent s-a descoperit un caz șocant la Berevoești. Zeci de persoane, adulți și minori, au fost ținute în sclavie. Victimele erau ținute în lanțuri, înfometate și bătute, fiind obligate să muncească sau să cerșească pentru traficanți.

sursa foto: Facebook


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button