Expres

Tragedie navală – cel puțin 54 de morți

 

O navă de pescuit cu 132 de persoane la bord s-a scufundat în noaptea de miercuri spre joi în Marea Ohotsk, în largul Peninsulei Kamceatka din Extremul Orient rus. Cel puțin 54 de marinari și-au pierdut viața și alți 15 sunt dați dispăruți. Până în prezent, au fost recuperate corpurile a 54 de victime și 63 de membri ai echipajului au putut fi salvați, după cum a afirmat șeful regional al administrației federale pentru operațiunile de salvare în mare. Nava de pescuit „Dalni Vostok” a naufragiat la ora locală 6.30 (20.30 GMT), în largul Peninsulei Kamceatka, la 250 kilometri sud de Magadan. 

Un reprezentant al Centrului de coordonare a operațiunilor de salvare în regiune a precizat pentru agenția TASS că 78 dintre marinarii aflați la bordul navei erau ruși și cel puțin 40 erau originari din Birmania. La bordul pescadorului se mai aflau și marinari din Lituania, Ucraina și Vanuatu. „Dalni Vostok” era exploatată de compania Magellan LLC, cu sediul la Nevelsk. Cauza naufragiului nu este cunoscută încă. Potrivit jurnaliștilor ruși, nava ar fi lovit blocuri de gheață, marea fiind foarte calmă în momentul naufragiului. (S.R.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google