Expres

Tragedia din Colectiv: Va fi nevoie sânge de la donatori și în zilele următoare

 

Directorul Centrului de Transfuzie Sangvină din București, Doina Goșa, spune că va fi nevoie de donatori de sânge și în săptămânile următoare. „Astăzi sunt câteva sute de donatori. Au venit încă de dimineață, de la ora 7,30. Avem nevoie de donatori, însă nu neapărat astăzi, avem nevoie și în săptămânile următoare, pentru că pacienții din spitale vor fi operați în perioada imediat următoare, după ce va fi restabilită starea lor și atunci va fi nevoie de sânge. Nu va fi nevoie de sânge numai astăzi, mâine. În aceste două zile facem față cu sângele pe care l-am colectat. Oamenii trebuie să vină, dar cei care nu au venit azi să se gândească că ar fi bine dacă ar veni în perioada următoare”, a precizat medicul Doina Goșa, conform Agerpres. Pentru a face față numărului mare de donatori, la Centrul de Transfuzie a fost amenajată o boxă suplimentară de recoltare. Doina Goșa a menționat că sângele donat nu poate fi conservat pentru o perioadă îndelungată.

Amintim că bilanţul tragediei a ajuns la 29 de morţi.

Citiţi şi:

Tragedia din Colectiv: Despre un toboşar mort: „Este unul dintre eroi! A vrut să ajute la salvarea altor vieți!”

Tragedia din Colectiv. Vinovaţii riscă 25 de ani de închisoare sau detenție pe viață

Brașovenii vor comemora, astăzi, victimele tragicului eveniment din Capitală

Tragedia din Capitală. 29 de persoane au murit, anunță Raed Arafat. Legiștii fac duminică primele autopsii, procurorii încep audierile

Tragedia de la COLECTIV. Mesajul unui medic care i-a îngrijit pe răniţii din club: „Ne ia dracu pe toți!!!!“

Tragedia din Capitală. 28 de morți și nici un suspect. Criminaliștii și procurorii se întorc la fața locului pentru noi probe

UPDATE. Club Colectiv. Ultimii trei morţi au fost indentificaţi!

Tragedie la indigo! 100 de oameni au murit la un concert rock, tot din cauza artificiilor!

CE DISCURS!… Gigi Becali, despre tragedia națională: „Țineau degetele lui Satan! E semnul lui, încornorarea!”

ULTIMA ORĂ. Ședință extraordinară la Palatul Victoria. Guvernul a decretat DOLIU NAȚIONAL pentru trei zile


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button