Traficul aerian european a revenit la normal

Singurul aeroport rămas închis pînă cel puțin astăzi la prânz este cel din Porto
Norul de cenușă vulcanică pare să ofere astăzi un respiro traficului aerian din Europa, după ce, ieri, aproape o treime din zborurile programate au fost amânate sau anulate din acest motiv. Spațiile aeriene închise în cursul weekend-ului au fost redeschise traficului aerian aseară, însă deplasarea norului de cenușă, aflat în prezent în largul coastelor portugheze, este îndeaproape monitorizată. Singurul aeroport rămas închis pînă cel puțin azi la prînz este cel din Porto. Numeroase zboruri transatlantice vor avea întîrzieri de pînă la o jumătate de oră, din cauza faptului că aparatele vor trebui să ocolească norul. În același timp, activitatea vulcanică din sudul Islandei s-a redus, ceea ce dă speranțe autorităților aeronautice europene că nu vor mai fi nevoite prea des să decidă anularea unor zboruri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




