Tradiții de Dragobete, pentru o iubire fără sfârșit. Fiul Babei Dochia, năvalnic protector al dragostei

Tradiții de Dragobete, pentru o iubire fără sfârșit. Fiul Babei Dochia, năvalnic protector al dragostei

În tradiția românească, 24 februarie (după unii etnologi, 28 februarie sau chiar 1 martie) este o zi de în care se sărbătorește fertilitatea, fiindcă acum se fac perechile, la păsări, dar și la oameni.
Cunoscută sub diverse denumiri, Dragobetele, Sântionul de primăvară, Drăgostițele sau chiar Logodna păsărilor, ea este o datină străveche, păstrată pe alocuri cu sfințenie de flăcăi și fetele de măritat sau chiar de tinerele neveste. Există și un personaj mitologic românesc, Dragobetele, un protector autohton al îndrăgostiților. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin, preotul din tradiția catolică, fiind un bărbat chipeș, un neastâmpărat și un năvalnic.

Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un pețitor și un naș al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, așa cum și păsările „se logodesc” în această zi.
Numele lui este legat de Dochia, baba cloanță, urâtă, rea, care își pune nora la mari încercări. Dragobete, numit și Dragomir sau Iovan Dragobete, Cap de Primăvară, Dragobete era după legendă fiul Babei Dochia. O altă tradiție spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să încerce a-i încurca și ei cărările.

Nimeni nu trebuie să fie singur

El este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc și încep să-­și construiască cuiburile. De aceea, fetele și băieții sărbătoreau Dragobetele, considerată prima zi de primăvară, pentru a fi și ei îndrăgostiți tot anul.

Fetele și băieții trebuie să se însoțească și ei, „să facă Dragobetele”. Asemănător păsărilor, fetele se „zburătoresc” – o fugă rituală care se încheie cu sărutatul lor de către băieți. La Dragobete se făceau leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, iar tinerii căutau să-și spună cuvinte frumoase, să se sărute, să-și facă legăminte de dragoste. Se spune că nimeni nu trebuie să rămână singur de Dragobete, fiindcă astfel va rămâne singur tot anul. Fetele se străduiesc chiar să atingă mâna unui bărbat străin, deoarece se crede că acest lucru le va face mai drăgăstoase, le va aduce noroc și perechea potrivită. De asemenea, băieții și bărbații nu trebuie să le supere în această zi pe mândrele lor, ba mai mult, neapărat trebuie să le sărute, pentru a avea putere, noroc și sănătate.

De aceea se spune: „Dragobetele sărută fetele”. Cei care se iubesc trebuie să se sărute în această zi, pentru a nu se despărți, iar dragostea lor să înflorească.
În unele zone ale țării, există tradiția ca, îmbrăcați în hainele cele mai frumoase, flăcăii și fetele să iasă la câmp sau la pădure, unde fac hore și jocuri și adună, hăulind, flori de primăvară (viorele, ghiocei).

Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar și de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.