Expres

Tradiții bogate la Sântă Mărie Mare – „Paștele din mijlocul verii”

Pe 15 august, toţi creştinii din Bisericile Apostolice prăznuiesc „Adormirea Maicii Domnului” (Sântă Mărie Mare). Originea sărbătorii se află în Biserica primară şi a fost de la început legată de cultul morţilor şi cinstirea sfinţilor, de aceea nu sunt adecvate petrecerile lumeşti. E un praznic ce începe la ortodocşi din ajun cu Prohodul Maicii Domnului (detalii aici) şi a fost precedat în Biserica Ortodoxă de un post de două săptămâni, întrucât Sfânta Fecioară Maria Născătoarea de Dumnezeu este cea care a reprezentat un nou prilej de practică ascetică şi exigenţă morală. Este una dintre cele mai mari sărbători ale bisericilor creştine istorice. Deşi este comemorarea sfârşitului vieţii pământeşti a Preacuratei Fecioare, nu este o sărbătoare tristă pentru creştini, deoarece semnifică de fapt începutul vieţii veşnice a Maicii Domnului, în ceruri, alături de Fiul ei iubit. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. „Adormirea Maicii Domnului” – „Sântă Marie Mare”, este ultima, cronologic, din cele patru sărbători mariologice, care încheie ciclul mai larg al praznicelor împărăteşti din Biserica Ortodoxă şi anticipează sfârşitul calendarului liturgic (31 august).

Zi dedicată pomenirii morţilor


În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare era considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi ce au numele pornind de la cel al Preacuratei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) erau sărbătoriţi cei care poartă acest nume. De altfel, în satele în care s-a păstrat tradiția jocului, jocurile sunt interzise în această zi, ele putând fi reluate însă în ziua imediat următoare sărbătorii. În dimineaţa zilei de 15 august, femeile merg la biserică şi împart struguri, prune şi faguri de miere. Apoi, merg în cimitir şi tămâiază mormintele rudelor.

Trecerea de la vară la toamnă

Tradiții bogate la Sântă Mărie Mare. Era firesc ca o sărbătoare atât de mare și aproape de sufletul creștinilor să dea naștere multor tradiții, obiceiuri și superstiții.  În popor, Sfânta Marie Mare este sărbătoarea care face trecerea între anotimpul călduros și cel autumnal. Odată trecută această zi, vremea începe și „se strică”, făcând loc ploilor și răcorii. După această zi, se organizează din nou nunți, au loc târgurile de toamnă, se fac însămânțările specifice noului sezon, iar apele nu mai sunt bune de scăldat.

Motivele vegetale se regăsesc în datinile populare legate de această sărbătoare. În unele zone, ziua de 15 august este cunoscută și sub numele de „Cercurile Sfintei Marii” și există obiceiul că fetele tinere, nemăritate, să poarte la sân o plantă numită „năvalnic” pentru a-l atrage pe cel ursit către meleagurile lor. De asemenea, de vor înflori trandafirii în această zi, se crede că oamenii vor avea parte de o toamnă lungă și frumoasă. Și tot în această zi, fetele culeg flori și le așază la icoana Maicii Domnului în semn de cinstire, rugându-se pentru sănătate și împlinirea dorințelor. Despre flori se spune că au proprietăți tămăduitoare.

Rugăciuni și pelerinaj

Tradiții bogate la Sântă Mărie Mare. În unele zon etnografice, focul nu se aprinde în vatră pentru a fi ferit de boală și de alte nenorociri. Se aprinde în schimb candela și se lasă să ardă toate ziua. De asemenea, ușa trebuie să fie ținută deschisă chiar dacă soarele nu a răsărit încă. Se crede că pe ușa pe care va intra, Maica Domnului va împărtăși alinare și voie bună. Dacă cei aflați în necazuri, în boală sau în momente de cumpănă se roagă cu credința Maicii Domnului în această zi îndeosebi, ei vor găsi mângâiere și alinare sufletească. Se crede că Maica Domnului ajută îndeosebi fetele care se roagă Ei pentru căsătorie, femeile însărcinate (pentru o naștere ușoară) și pe cei păgubiți sau aflați în suferințe. Se spune că pentru a fi sănătos şi a-ţi proteja familia de necazuri şi boli este bine să te rogi Maicii Domnului în această zi şi să mergi în pelerinaj la mănăstirile şi bisericile cu har, purtând hramul Sfintei Marii. În Maramureş, fetele se duc la slujbă sau chiar în pelerinaj (care durează câteva zile) îmbrăcate în straie toate de culoare albă.

Florile puse la icoană devin bune de leac

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă. Tradiţia spune că de Sfânta Marie Mare se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei considerându-se că apoi ele vor fi bune de leac. În familiile cu fete de măritat, icoana este spălată cu flori de busuioc pentru a avea noroc în dragoste. Acum se culege năvalnicul, o plantă care creşte în păduri, în locuri ascunse, cunoscute doar de femeile în vârstă. În general, planta aceasta este dăruită fetelor pentru a avea noroc să se căsătorească cu un băiat gospodar şi iubitor. Tradiţia spune că dacă de Sfânta Marie Mare înfloresc trandafirii, atunci va fi toamnă lungă. În anumite zone, porumbul crud, „în lapte”, este considerat un aliment specific sărbătorii.
De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului.

Târguri de toamnă

Tot de această sărbătoare, ciobanii coboară oile de la munte („La Sântămăria Mare/Tulesc oile la vale!”), bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă sau în târnaţul casei. În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă. Perioada dintre cele două sărbători, Sântămăria Mare (15 august) şi Sântămăria Mică (8 septembrie) era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă. La ţară, în vii se angajează pândarii (oameni care să păzească viile) şi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor, pentru ca acestea să nu mănânce boabele de struguri. 
În fiecare an, pe 15 august, este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este și protectoarea marinarilor. Se fac serbări la malul mării, dar şi în oraşele dunărene.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare