Traditie – Mos Nicolae este cunoscut in Ardeal drept Sannicoara

Sfantul aduce daruri, prima zapada, dar si nuielusa
An de an, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii, dar si cei mari il asteapta pe Mos Nicolae, sfantul bland, unul dintre cei mai indragiti, care le aduce in cizmulitele si ghetutele curatate cu grija un mic dar, in special dulciuri sau fructe, dar si crengute argintii, simbol al batului pedepsitor. Acestuia ii sunt dedicate numeroase legende, colinde si obiceiuri. Cunoscut in Transilvania sub numele de Sannicoara, Sf. Nicolae este cel mai popular sfant mos din Ardeal, a carui sarbatoare este insotita de un adevarat folclor romanesc, de la darurile de Mos Neculai, „batul si nuielusa lui Mos Neculai” pana la legende si obiceiuri specifice fiecarui sat. De asemenea, ii sunt dedicate multe colinde, in care se vorbeste de minunile savarsite de acesta. Etnograful Ion Ghinoiu considera faptul ca intre Santandrei si Sannicoara sunt doar sase zile care face ca intre cele doua sarbatori sezoniere importante sa circule motive si practici magice. Totusi, Santandrei este plasat intr-un timp sumbru, invaluit in spiritele malefice care deveneau extrem de agresive in Noaptea Strigoilor, insa, in fiecare an, puterea acestor forte potrivite scade dupa miezul noptii si lumea ce parea sa mearga spre prabusire este salvata de Sannicoara „personaj de legenda, imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie importanta era vegherea portii cerului dinspre apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miazanoapte”. O legenda, reprodusa de George Cosbuc, spune ca Dumnezeu a pus soarele sa lumineze pamantul, dar acesta, ingrozit de rautatile pe care le-a vazut, voia sa fuga, motiv pentru care Dumnezeu l-a pus pe Sannicoara paznic la hotarul de la miazanoapte. Credintele populare romanesti vorbesc despre faptul ca Sannicoara ar fi cel de-al doilea sfant facut de Dumnezeu si poate fi vazut stand alaturi de acesta si de Sf. Vasile la masa, in noptile de sarbatori, cand se deschid cerurile.

Sannicoara pazeste Soarele si ii ajuta pe marinari
Nicoara reproduce un vechi nume propriu, grecesc, Mikolaos, folosit in Grecia antica cu mult inaintea erei noastre, care se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror timp prin element este „nik” (de la verbul „nikao” „a invinge”, substantivul „nike), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si frecventa lui. Mos Nicolae pazeste Soarele, aduce daruri, neaua, dar si „batul”. Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi al numelui grecesc. Sarbatoarea de pe 6 decembrie prefigureaza victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: „la Sf. Nicolae, se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiul in gaoace”, spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri se degaja si din legenda ardeleana despre Santoader si Sannicoara, ca aparatori ai soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou, „in lumina mare, cand cerurile se deschid de trei ori”. Tot lui Sannicoara ii revin sarcinile sa aseze omatul. Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara vorbesc despre puterea lui neobisnuita, invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat ca stapan al apelor, marinarilor, de grija purtata sufletelor, de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat. De aici – de la legenda potrivit careia Sf. Nicolae a lasat noaptea la usa sau fereastra casei trei fete sarace, trei pungi cu aur, pentru ca acestea sa se marite dupa cuviinta si sa nu ajunga sa se vanda – s-a ajuns la obiceiul de a face daruri, pe ascuns, in noaptea de Ajun a Sf. Nicolae. Nuielusa sau batul Sf. Nicolae este o interpretare si preluare a unui fapt din istoria bisericeasca, Sf. Nicolae, episcop al Mirelor Lichei (langa Sion), a facut parte dintre cei 318 parinti episcopi care, la Sinodul Ecumenic de la Niceea din 325 au combatut erezia lui Arie (ce nega esenta divina a Mantuitorului). Se spune ca, in focul disputei, Sf. Nicolae, altfel de o blandete iesita din comun, l-ar fi palmuit pe eretic, amintirea gestului sau pedepsitor dainuind in constiinta popualra prin „batul lui Mos Neculai”, de care aminteste si Creanga in nemuritoarele sale „Amintiri din copilarie”.