„Tractoristii” picheteaza la Fagaras

Marti a continuat protestul sindicalistilor de pe platforma chimica a Fagarasului care au pichetat pentru a doua zi consecutiv sediul Oficiului Prefectural. Celor peste 80 de membri ai Sindicatului Liber Nitramonia – Rompiro li s-au alaturat aproximativ 40 de membri ai Uniunii Sindicale Tractorul Brasov. „Venirea noastra la Fagaras este un gest de solidaritate si de onoare, deoarece si dumneavoastra ati fost alaturi de noi cand am protestat in fata Prefecturii”, a spus celor prezenti liderul sindical Gheorghe Apostu. Au adresat cuvinte de incurajare manifestantilor presedintele filialei Brasov a Cartelului „Alfa”, Fanica Gabor si vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie, Gheorghe Leopea.
Discursurile oaspetilor au fost punctate cu scandarile „Unitate!, Unitate!”. Astazi, o delegatie a sindicalistilor fagaraseni, insotita de directorii societatilor de pe platforma chimica si probabil prefectul Aurelian Danu se va deplasa la Bucuresti pentru a purta negocieri cu reprezentantii AVAS. Chiar daca li s-a sugerat sa suspende pichetarea pana la aflarea rezultatului negocierilor de la AVAS, sindicalistii au decis sa vina in continuare in fata Oficiului Prefectural. „Vom discuta la AVAS doua probleme: urgentarea privatizarii si plata salariilor restante. Pentru ambele probleme exista solutii, trebuie doar vointa politica”, ne-a declarat liderul Sindicatului Liber Nitramonia – Rompiro, Lucian Cupu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




