Toamna sindicala se arata „fierbinte”

Dupa o perioada destul de lunga de acalmie, presarata ici-colo cu actiuni timide, in principal ale dascalilor, toamna sindicala de abia de acum se arata „fierbinte”. Marile confederatii sindicale, CNSLR-Fratia, BNS, Cartel Alfa, „Fratia”, CSDR, au convenit zilele trecute asupra unui program de revendicari si a unui calendar de actiuni comune la nivel national. La randul lor, filialele judetene ale celor patru confederatii si-au stabilit planul de bataie, astfel ca de astazi incep pichetarile prefecturilor din toata tara si pichetarea Parlamentului. Actiunea de pichetare se face prin rotatie, intre orele 13.00 si 15.00, pana joi inclusiv, protestatarii propunandu-si sa aiba si o intalnire cu prefectul in prima zi. Actiunile de protest vor continua cu o greva generala in invatamant in data de 7 noiembrie, iar a doua zi, cu un miting de amploare in fata Palatului Parlamentului. Principalele revendicari pentru care se organizeaza aceste actiuni de lupta sindicala sunt salariul minim pe economie, 430 RON, alocarea pentru Fondul Social a 2,5% din PIB, reducerea fiscalitatii pe piata muncii (prin pastrarea raportuluui 2/3 angajator, 1/3 salariat), acordarea tichetelor de masa pentru sectorul bugetar, administratie publica, sanatate si invatamant, crearea autonomiei reale a fondurilor administrate tripartit, finalizarea modificarilor pachetului legislativ privind relatiile de munca, alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru invatamant, indexarea salariilor in sistemul bugetar, dar reducerea cheltuielilor nejustificate in domeniu (parlamentari, Guvern), alocarea de fonduri necesare restructurarilor stabilite prin lege.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




