Expres

Titlu de excelență PRO URBE pentru trei POLIȚIȘTI BRAȘOVENI / Doi dintre ei au salvat un bărbat din apa înghețată a lacului Noua

  • IMG-20220526-WA0017_297075.jpg
  • IMG-20220526-WA0018_297074.jpg
  • IMG-20220526-WA0019_297076.jpg

Trei polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost răsplătiți astăzi cu titlul de excelență PRO URBE”, decernat de către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brașov.

Agent șef principal de poliție Sandu Ioan Cornel, agent principal de poliție Dorobanțu Dumitru și agent de poliție Darie Ciprian Costel au fost răsplătiți pentru implicarea de care au dat dovadă atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și în timpul liber. 

Astfel, în cursul anului 2021, agent șef principal de poliție Sandu Ioan Cornel  a constatat, în flagrant, 150 de infracțiuni, dintre acestea 117 fiind pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, 18 pentru conducere sub influența alcoolului și 15 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, în anul 2021, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul a solicitat intervenția lucrătorilor din cadrul Direciei Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, denunțând 3 fapte de corupție, respectiv dare de mită.

La data de 16 ianuarie 2021, agent  principal de poliție Dorobanțu Dumitru și agent de poliție Darie Ciprian Costel au intervenit pentru salvarea vieții unui bărbat, în vârstă de 52 ani, care în încercarea de a traversa Lacul Noua din municipiul Brașov pe gheața formată deasupra acestuia, ar fi căzut în apă, nereușind să ajungă la mal. Cei doi polițiști, cu ajutorul unor sănii, au creat o punte pentru a ajunge la persoana în cauză, dar, sub greutatea acestora, gheața a cedat. Nefiind descurajați de acest incident, polițiștii au continuat să meargă prin apă, până au ajuns la bărbat, reușind să-l scoată deasupra gheții, iar cu ajutorul săniilor, l-au transportat la mal și l-au predat unui echipaj medical.

Echipa managerială a Inspectoratului de Poliție Județean Brașov le transmite polițiștilor premiați felicitări pentru implicare și profesionalism și le îi dorește mult succes în carieră.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare