Expres

Titi Aur, despre șoferul drogat care a ucis doi tineri

Titi Aur, despre șoferul drogat care a ucis doi tineri. Titi Aur, expert în conducere defensivă, a vorbit despre accidentul tragic de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au fost uciși de un șofer drogat. Acesta avertizează că atunci când șoferul se urcă la volan în stare de ebrietate sau sub influența drogurilor mașina devine o “armă”.

În momentul în care ne urcăm la volan în stare de ebrietate, sub influența drogurilor, în stare de oboseală avansată, mașina devine o armă. Este echivalentul unui kalașnikov, cu care tragi la nimereală și omori sau nu omori pe cineva. Din păcate, în această dimineață, acest kalașnikov a omorât doi tineri, iar alții au fost accidentați. Vorbim despre un inconștient la volan, care, având această armă pe mână, poate să producă orice fel de dezastru“, a spus Titi Aur, la Antena 3 CNN.

De asemenea, Titi Aur afirmă că cei opt pietoni izbiți în plin de tânărul de 19 ani nu aveau nicio șansă de a se feri din calea bolidului.

Ei nu au greșit cu nimic, doar că a venit un inconștient, care, aflat sub influența drogurilor, a provocat această nenorocire. Chiar dacă îl vezi, este greu să te ferești, mai ales când este un grup mai mare. Dacă ești singur, mai ai o șansă, dar grupul mai mare nu se poate feri. Ei nu au niciun fel de vină. Societatea poate să facă două lucruri, anume conștientizarea a cât mai multor șoferi, tineri sau mai puțin tineri, prin tot felul de forme de educație și coerciția drastică, adică: Te-am prins sub influența drogurilor, ți-am anulat permisul de conducere. Nu când ai făcut accident și ai omorât doi oameni“, a mai adăugat expertul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare