Tinerii braşoveni care îşi doresc o carieră în Poliţie, aşteptaţi să se înscrie pentru concursul la şcolile de profil
Poliția Brașov continuă campania de recrutare și selecție pentru cele peste 1.850 de locuri la școlile de agenți de poliție din Câmpina, Cluj și Oradea.
Cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere la școlile de poliție se pot depune până la data de 23 noiembrie, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.
La Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina vor fi scoase la bătaie 1.300 de locuri (dintre care 30 de locuri pentru romi și 10 locuri pentru alte minorităţi); la Şcoala de Agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj–Napoca – 300 de locuri (dintre care 10 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorităţi); la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – 280 de locuri (dintre care 8 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorităţi).
„Nu se face diferențiere între locurile pentru femei și cele pentru bărbați, iar recrutarea candidaţilor se realizează de structura de resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a precizat reprezentanta IJP Braşov.
Etapele de selecţie
Prima etapă de selecţie constă în evaluarea psihologică și examinarea medicală a candidaților, aceste activități realizându-se la IJP Braşov.
A doua etapă constă în contravizita medicală și proba de evaluare a performanței fizice – activități care se realizează la sediul unităților de învățământ.
A treia etapă constă în examenul de verificare a cunoştinţelor printr-un test grilă la disciplinele „Limba română” şi „limbă străină” (limba engleză sau limba franceză, potrivit opţiunii la înscriere). Testul de verificare a cunoştinţelor cuprinde 90 de itemi, 60 la limba română şi 30 la limba străină. Fiecare item va avea patru variante de răspuns, doar una fiind corectă, evaluată cu un punct. Detalii despre condiţiile de participare găsiţi pe mytex.ro.
Condiţii de participare
Pentru a participa la concursul de admitere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I, potrivit reglementărilor în vigoare;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă care îndeplinește condițiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară; verificarea îndeplinirii criteriului se realizează cu ocazia examinării medicale;
m) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
n) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
Candidații care au fost declarați ”Admis” la concursul de admitere în instituțiile de învățământ nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic.
Suplimentar, candidaţiitrebuie să aibă vârsta de până în 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere.
Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane al I.P.J. Brașov, situat în mun. Brașov, str. N Titulescu nr.10, CAM. 3 C (intrarea din str. N. Titulescu – Cazier judiciar), telefon 0268/407500 interior 20237, 20104, 20106 sau la adresa de internet http://bv.politiaromana.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.