Expres

Tineri poliţişti din Braşov şi Covasna, participanţi la un stagiu de formare organizat de DGA

 

O grupă de tineri care şi-au început cariera de poliţişti la inspectoratele judeţene de poliţie Braşov şi Covasna, respectiv la Inspectoratul General pentru Imigrări – serviciile teritoriale Braşov şi Covasna a participat la un stagiu de formare din cadrul proiectului „Etică organizaţională şi integritate în M.A.I.”.

Proiectul a fost iniţiat în urmă cu patru ani şi urmăreşte consolidarea unui comportament etic şi integru în asigurarea aplicării legii.

„Conceput sub forma unor stagii de formare cu durata de 3 zile, în cadrul proiectului sunt utilizate metode nonformale şi interactive, exerciţii individuale şi de grup, cu scopul de a-i determina pe tinerii lucrători să-şi descopere valorile personale, credinţele şi comportamentele adecvate cadrului profesional integru, dar şi de a le antrena capacitatea de a lua decizii bazate pe valori, atât în viaţa curentă profesională, cât şi cea personală”, au precizat reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie.

La noul stagiu au participat 21 de poliţişti din Braşov şi Covasna.
Prezentările tematice au fost susţinute de ofiţeri din cadrul Serviciilor Judeţene Anticorupţie Braşov, Covasna, Vâlcea şi Mehedinţi, stagiul fiind organizat la nivel regional.

„Pe parcursul celor trei zile ale stagiului de pregătire, tinerii funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne au beneficiat de experienţa profesională, atât a unor lectori şi specialişti din cadrul structurilor M.A.I., cât şi a unor traineri din afara ministerului, care le-au transmis mesaje motivaţionale având în vedere începutul de carieră al acestora”, au mai explicat reprezentanţii DGA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare