Tineri diplomați străini, moment de reculegere la mormântul lui Titulescu
Tineri diplomați străini, moment de reculegere la mormântul lui Titulescu
În curtea bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului – locul de odihnă veșnică al marelui diplomat Nicolae Titulescu – a avut loc astăzi un moment ceremonial dedicat inaugurării oficiale a ediției din acest an a Programului de diplomație publică „Cursurile Internaționale Nicolae Titulescu pentru tineri diplomați”.
Mihai-Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov, și Todorică-Constantin Șerban, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, au participat la momentul de profundă semnificație istorică și simbolică, marcând astfel continuitatea unui demers instituțional de prestigiu care are la bază valorile diplomației românești, se arată într-o postare a Consiliului Județean Brașov.
„Nicolae Titulescu nu a fost doar un diplomat remarcabil, ci și un vizionar al păcii și al echilibrului în relațiile internaționale. Prin aceste cursuri, ne asumăm misiunea de a transmite noilor generații spiritul său vizionar, echilibrul rațional și respectul profund pentru dialogul între națiuni. Aici, la Brașov, formăm punți către o lume mai înțeleaptă și mai cooperantă”, a declarat vicepreședintele Todorică-Constantin Șerban, conform sursei citate.
Lansat în 1991, programul se adresează tinerilor diplomați români și străini și are ca obiectiv formarea profesională de înalt nivel și promovarea unei imagini moderne și echilibrate a diplomației române în mediul internațional. Ediția din acest an reunește participanți din numeroase state, oferind un cadru unic de dialog intercultural și pregătire strategică.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu instituții academice și diplomatice de prestigiu, iar pe parcursul sesiunilor, cursanții vor interacționa cu experți de renume în domeniul relațiilor internaționale, al diplomației multilaterale și al geopoliticii actuale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

