Expres

Teren din Poiana Brașov, trecut în administrarea Guvernului

Teren din Poiana Brașov, trecut în administrarea Guvernului

Executivul a aprobat, în ședința de săptămâna trecută, o hotărâre de guvern privind înscrierea unui teren în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea lui în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport prin Complexul Sportiv Naţional Poiana Braşov.
Actul normativ prevede declararea terenului aferent Hotelului Caraiman de 4.892 mp situat în Poiana Brașov ca bun de uz și interes public național. Acest teren va fi înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și comasat cu imobilul înscris la poziția MF 101299. Terenul intră în administrarea Agenției Naționale pentru Sport (ANS) prin Complexul Sportiv Național (CSN) Poiana Brașov.
Agenția Națională pentru Sport (ANS) este o instituție guvernamentală cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea Guvernului României, fiind responsabilă de administrarea bunurilor din domeniul public al statului, prin intermediul direcțiilor județene de sport, cluburi sportive și complexuri sportive naționale. Aceasta a fost reorganizată prin transformarea Ministerului Sportului, conform Hotărârii Guvernului nr. 576/2023.
Complexul Sportiv Național Poiana Brașov, înființat inițial în 1991 și reconfigurat prin HG nr. 1179/1996, este acum subordonat ANS, administrând bunuri publice, inclusiv Hotelul Caraiman. Acesta a fost obiectul unui litigiu între foștii proprietari și Ministerul Tineretului și Sportului, finalizat prin decizii irevocabile ale instanțelor în 2016, care au stabilit acordarea de compensații în puncte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button