Expres

Televiziunile vor fi obligate să subtitreze inclusiv filmele, serialele sau documentarele realizate în limba română

 

Televiziunile cu acoperire naţională vor fi obligate să asigurare subtitrarea în limba română inclusiv a producţiilor româneşti, filme, seriale sau documentare, conform unui proiect de lege aprobat astăzi de Camera Deputaţilor. Măsura este impusă cu argumentul că în România trăiesc aproximativ 30.000 de persoane surde şi cu deficienţe de auz. „Societatea noastră are datoria de a pune la dispoziţia acestor persoane toate mijloacele necesare pentru a se dezvolta în mod normal şi pentru a putea avea o viaţă socială egală cu toti cetăţenii ţării noastre. Această datorie rezultă dintr-o obligaţie morală şi umană faţă de cei asupra cărora o pierdere a auzului din naştere sau mai târziu în viaţă poate afecta dezvoltarea şi existenţa lor”, arată iniţiatorii.

Potrivit acestora, practica subtitrării în limba de origine este tot mai răspândită în ţările Uniunii Europene, care au adoptat legi stipulând că aproape toate programele de televiziune trebuie să fie uşor accesibile persoanelor cu dizabilităţi senzoriaie.

Astfel, Parlamentul European a adoptat, în 4 septembrie 2003, rezoluţia „Televiziune fără frontiere”, care includea o serie de măsuri care să permită persoanelor cu deficienţe senzoriale accesului la televiziunea digitală, prin servicii în favoarea acestor persoane, cum ar fi subtitrarea, descrierea audio şi limbajul semnelor. Conform unei Convenţii ONU, ratificate de România în 2011, statele au obligaţia să îmbunătăţească legislaţia aferentă după etapa în care programele de ştiri din anumite intervale de timp sunt interpretate în limbajul mimico-gestual. Astfel în etapa următoare, trebuie să asigure şi transpunerea în text şi a emisiunilor care reprezintă producţia proprie a televiziunilor, astfel încât persoanele surde şi hipoacuzice să aibă aceleaşi drepturi de vizionare ca şi ceilalţi telespectatori, ambele grupuri fiind plătitori de taxe TV.

Legea ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, dar proiectul mai trebuie adoptat de Senat şi apoi promulgat de preşedinte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button