Televiziunea Publică vrea să lanseze două noi canale
Televiziunea Publică vrea să lanseze două noi canale.
Comitetul Director al Televiziunii Române a aprobat înființarea a două noi posturi. Acestea se vor numi TVR Folclor şi TVR Sport, informează Pagina de Media, care precizează că urmează discuţiile din Consiliul de Administraţie.
„Prin înfiinţarea TVR Folclor şi TVR Sport, TVR are ocazia să-şi definească mai clar poziţionarea şi identitatea canalelor existente în portofoliul său, iar la nivelul audienţei, staţiile nou înfiinţate se pot intersecta cu publicul celorlalte staţii ale corporaţiei, astfel încât să existe migrări în cadrul aceleiaşi structuri şi nu către concurenţă”, se arată în „Expunerea de motive”, citată de Pagina de Media.
Argumentele pentru TVR Folclor
În documentele care susţin lansarea staţiei TVR Folclor se spune că: „TVR este producătorul si deţinătorul unui adevărat Tezaur de programe dedicate tradiţiilor, folclorului şi Patrimoniului Naţional”. „Conservarea şi promovarea patrimoniului, a talentelor din toate zonele româneşti şi a marilor solişti care au slujit cântecul şi satul românesc este misiunea lansării TVR Folclor”, mai scrie în documentul citat de Pagina de Media.
„Există un potenţial de audienţă important pentru acest tip de conţinut, dovedit prin cifrele realizate de programe similare difuzate în prezent pe staţiile generaliste: Viaţa Satului, Ferma, Tezaur Folcloric, Vedeta Populară”.
Canalul urmăreşte şi „dezvoltarea unui conţinut online valoros”, dar şi „atragerea de bugete de publicitate consistente, urmare a interesului publicului larg, dar şi a posibililor parteneri”.
Potrivit sursei citate, TVR Sport va fi „platforma care va promova, la nivel naţional, educaţia în spiritul mişcării şi a unei dezvoltări sănătoase şi armonioase”.
„TVR, ca membru activ al EBU şi al altor organisme internaţionale, poate beneficia de pachete de programe livrate de membrii organizaţiei şi este preferat la pitch-urile pe competiţii internaţionale majore”, se menționează în „Expunerea de motive”.
Televiziunea Publică vrea să lanseze două noi canale. TVR Sport „poate genera venituri consistente din media, publicitate, sponsorship şi proiecte speciale, poate dezvolta parteneriate strategice cu Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român – COSR, federaţiile de profil”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.