Teama ii face pe diabetici sa se calce in picioare

Coada din fata farmaciei de unde diabeticii isi pot procura tratamentul gratuit, cu care deja brasovenii s-au obisnuit, a aparut si ieri, cu mult timp inainte de deschiderea unitatii. Dr. Adrian Albota, seful sectiei de Diabet si Nutritie din cadrul Spitalului Judetean, a facut apel la bolnavi, inca de la inceputul lunii, sa nu se inghesuie, deoarece medicamentele vor ajunge pentru toata lumea, mai ales ca fondurile au fost suplimentate cu peste 100 de milioane de lei. Diabeticii traiesc insa cu teama ca pot ramane fara medicamentele vitale daca nu vin la farmacie in cel mai scurt timp dupa ce aceasta este aprovizionata. Fata de lunile cand a fost criza, in luna octombrie toti pacientii si-au putut procura tratamentul si au mai ramas chiar si cateva produse. De asemenea, la ora actuala, reprezentantii Ministerului Sanatatii cauta solutii pentru eliminarea aglomeratiei de la farmaciile de specialitate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




