Expres
Tavan prăbușit într-un centru comercial din Vaslui
Trei persoane, între care un copil de un an, au fost rănite, sâmbătă seara, după ce o bucată de tavan s-a prăbuşit într-un centru comercial din municipiul Vaslui. Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, s-a prăbuşit tavanul din rigips al unui restaurant din incinta unui complex comercial aflat în municipiu. Trei persoane au fost rănite, respectiv un copil de 1 an, un bărbat şi o femeie în vârstă de 36 de ani. Pe lângă cele trei persoane rănite, reprezentanţii ISU Vaslui precizează că au fost asistați cinci angajaţi care au suferit atacuri de panică.
„Tavanul fals a căzut pe o suprafaţă de aproximativ două sute de metri pătraţi”, a adăugat sursa citată, potrivit căreia au fost evacuate aproximativ 150 de persoane.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.